În România, instalațiile de alimentare cu GPL sau GNC pentru autovehicule sunt acceptate numai dacă producătorii acestora au obținut pentru instalațiile respective certificarea de la RAR și numai dacă montajul instalațiilor certificate se face în unități autorizate de RAR pentru această activitate.
După montajul instalației pe autovehicul, deținătorul legal sau un reprezentant legal al acestuia trebuie să prezinte autovehiculul, cu programare prealabilă, la una dintre reprezentanțele teritoriale RAR pentru menționarea montajului în cartea de identitate a vehiculului (CIV).
Pentru efectuarea modificării în CIV, este necesar să se prezinte la RAR certificatul de garanție al instalației, declarația de conformitate model A, eliberată de unitatea care a efectuat montajul și manualul utilizatorului final sau instrucțiunile de utilizare ale instalației. În documente trebuie să fie înscrise: unitatea care a efectuat montajul, datele de identificare ale autovehiculului (seria de caroserie sau de șasiu) și datele de identificare ale instalației montate.
Dacă instalația nu este nouă, ci este preluată de la un alt autovehicul, procedura este aceeași, dar în locul declarației de conformitate model A se va prezenta declarația de conformitate model B, eliberată de unitatea care a efectuat transferul.
La prezentarea la RAR se verifică corectitudinea montajului și se face o verificare a emisiilor poluante la funcționarea cu benzină și la funcționarea cu GPL sau GNC.