Registrul Auto Roman

Omologare de tip

Departamentul Omologări de tip, DOT, este entitatea tehnică din cadrul RAR care se ocupă cu omologarea sau înregistrarea de tip a vehiculelor rutiere noi ce urmează a fi comercializate în serie mare, în România sau în afară României.

Prin intermediul DOT, RAR îşi manifesta calitatea de serviciu tehnic şi autoritate administrativă în conformitate cu Acordul de la Geneva din 1958, la care România este parte, pentru aplicarea şi omologarea de tip a vehiculelor rutiere şi/sau componentelor acestora, în conformitate cu Regulamentele ECE-ONU precum şi cu Directivele şi/Regulamentele CEE ale Uniunii Europene la care România a aderat începând cu 01.01.2007.

Acordarea numărului naţional de registru
Acordarea numărului naţional de registru a vehiculelor rutiere omologate în conformitate cu directivele-cadru ale Uniunii Europene
Omologare naţională de tip
Omologarea naţională de tip a vehiculelor rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România
Omologare Comunitară de Tip şi Omologare Internaţională de Tip
Omologare comunitară (CE) de tip emisă în baza directivelor Uniunii Europene şi omologare internaţională (CEE-ONU) de tip emisă în baza regulamentelor Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite
Încercări pentru Securitate Rutieră
Determinarea emisiilor poluante ale motoarelor autovehiculelor; Determinarea consumului de combustibil; Determinarea caracteristicilor de putere şi cuplu motor la autoturisme şi motociclete; Încercări vehicule şi componente;
Clasificarea pe stele a autocarelor
Clasificarea pe stele a autocarelor este destinată transportului de turişti în trafic intern şi internaţional şi transportului public de persoane în trafic internaţional în vederea protecţiei pasagerilor şi creşterii calităţii serviciilor turistice şi de transport.

sediul central

Calea Griviţei, nr. 391A, sector 1, Bucureşti, cod 010719

Operator de date cu caracter personal nr. 1379

INFORMAŢII
Bucureşti - Griviţa


Luni - Miercuri: 08:00 - 16:00
Joi: 08:00 - 18:00
Vineri: 08:00 - 13:30

INFORMAŢII
Bucureşti - Voluntari


Luni - Miercuri: 08:00 - 15:00
Joi: 08:00 - 17:30
Vineri: 08:00 - 12:30

INFORMAŢII
Reprezentanţe Teritoriale





REGISTRUL AUTO ROMÂN este
Membru al Comitetului Internaţional pentru Inspecţii Tehnice Periodice - CITA

Membru asociat al Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutiere

Membru al Asociaţiei Române pentru Calitate (ARC), afiliat la European Organisation for Quality (EOQ)

Membru RENAR

RAR este desemnat de Legea 375/2005 pentru Certificare de Produse şi Servicii


ACREDITĂRI INTERNAŢIONALE
Serviciu tehnic notificat la Secretariatul General al ONU

Autoritate de omologare şi Serviciu tehnic notificat la Comisia Europeană